partea luminoasa

Noaptea pisicilor lungi, Sorin Delaskela

12FEB20114 comentarii

by brightie in Citate, Citite, Literatura, Made in Romania by beautiful RomaniansEtichete:candoare, citate Sorin Delaskela, literatura nu te va mântui, literatura română,Noaptea pisicilor lungi, scriitori români contemporani, Sorin Delaskela

''Sorin nu ştie ce fain scrie. Sorin Delaskela. Înţeleg că acesta e un lucru bun, comun celor pe care-i poartă condeiul, nu viceversa. Am nas pentru scriituri prescrise. Asta fiindcă la rându-mi prescriu. Mă gândesc la ce vreau să pun pe hârtie şi morfolesc maglavaisul de litere până-i dau o formă perfect pătrată, cu virgule simetrice şi o fundă roşie în vârful capului. Fascinant de plictisitor. Pun pariu că Sorin nu face asta, cel puţin nu la modul metodic, matematic, gramatical, iar jemenficheismul faţă de rigoare se vede în curgerea lină, firească a textelor sale. D’aia bântui adesea pe blogul lui, d’aia am ţinut să citesc Noaptea pisicilor lungi.

Mă relaxează. (Şi) De după cuvinte se aude parcă o voce uşor răguşită. Păşeşte în cartea aceasta şi nu vei fi salvat. Cine sunt eu să te salvez, cine sunt eu să-ţi promit poveşti cu îngeri? Nu posed adevăruri fundamentale, nici nu le (mai) caut. Hai să fumăm o ţigară. Încearcă să taci cât fumăm, e mai comod aşa. Acelaşi sentiment al exilării voluntare din lumea încarcerată de valori, norme, stereotipuri, scopuri, Scopul, l-am avut citindu-l pe Adrian Schiop. Ambii scriitori reuşesc, cu mijloace diferite, să divorţeze cumva de mediu, de linearitatea şi locurile lui comune, să-şi reconstruiască un microunivers al senzaţiilor şi instantaneelor rupte de context, în care păşesc liberi de constrângeri.

Cu un efort de memorie am reuşit să-mi amintesc titlul unuia dintre capitolele nopţii, îi zice Chris Rea. Cu efort pentru că le-am dat o atenţie infimă. N-aveam nevoie de ele, când priveşti printr-un caleidoscop, n-ai nevoie de titluri, doar de valuri, iar ăstea din urmă vin de la sine – sinele lui Delaskela, evident. Caut un cuvânt, un cuvânt potrivit: panoptic, asta e noaptea pisicilor lungi, un panoptic al interiorizării lumii. N-aş zice panoptic al singurătăţii, deşi îmi stă pe limbă, pentru că nu mi se pare că Sorin ar fi singur, iar pisicile pot depune mărturie despre torsul la plural. Mai degrabă aş spune că apreciază confortul solitudinii, ştie el de ce. Refuz să dau cu presupusul motivației din (cred) acelaşi respect ce-l opreşte pe autor să pună indicatoare prin viaţă, prin carte. Destinaţia e premiul celor înguşti, la minte şi la suflet.

Ziceam mai devreme despre salvare (Sorin îi zice mântuire), ca şi cum cartea ar profeţi cititorului. Ca şi cum literatura ar putea să-ţi reproşeze nefăcutele, uitările, neiubirile. Să-ţi strige după “sfârşit”: J’acusse! Căci literatura are acest prost obicei, voit sau nu îţi re-prezintă nemuritorul sistem binar: zero sau unu, adevărat sau fals, restul sunt erori detectate cu desăvârşită grijă de paznicul CRC. Mi s-a acrit, mai ales că literatura, ok, nu te va mântui, dar trebuie măcar să te mintă îndeajuns de frumos. Sau în cazuri foarte rar fericite, precum al Nopţii pisicilor neprefăcute, să te mintă cât mai puţin. Altminteri, în loc să citeşti o carte, rogi un prieten să-ţi zică ce mai face şi te linişteşti instantaneu. Ce să mai facă? La fel ca tine, se abrutizează, se conformează, se face că. Într-o clipă de răgaz caută ceva, alt ceva care să domolească măcar pentru câteva ceasuri cursa asta demențială.

“Probabil cu vremea te obişnuieşti atât de mult cu tine, închis în cercul tău nevăzut, încât nici nu mai vrei să ieşi. E ca un teritoriu pe care tălpile, brațele şi inima ta l-au trasat în jurul tău. E ca o patrie. Eşti singurul ei cetățean. Locuitorul oraşelor tale interioare. Eşti poporul tău de umbre, sentimente, manifestații de stradă, fabrici şi căi ferate, gări sau porturi, pasiuni şi iluzii.”

No place like home, huh? Dar acasă nu eşti decât în tine, tu cu tine şi nimeni altcineva. Ne place să credem că oamenii cu care ne însoțim ne sunt aproape, ne înțeleg atunci când ne strâng mâna ori umerii căzuți, când ne privesc în ochi şi dau din cap a “ştiu cum e” şi când se bucură de bucuriile noastre. Şi e adevărat, ne pricep şi ne însoțesc, dar niciodată până în patrie. Acolo ajungi doar singur. Singur, singurel. Cucus.

Patria personală nu-i însă un loc la care ajungi simplu, bătând lejer din aripi. Devii propriul tău cetățean abia când ți-ai dat seama că țara ta e de fapt a unui partid politic, că oricât ți-ai iubi pantofii preferați tot la ghenă se duc, că toate drumurile, exceptându-l pe ultimul, duc în acelaşi loc, că iubirea e interşanjabilă, nu unică şi eternă, că ai probleme serioase cu traficul intestinal, că mama ta e umană, că eşti al naibii de obosit şi vrei să-ți “tragi picioarele prin mutrele lor”. Vrei să fii lăsat în pace, în patria ta anonimă şi obscură, dar mereu caldă şi deschisă.

Se zice adesea despre Sorin c-ar fi un autor cinic. Ce nu prea se zice şi-i mare păcat este că e de o candoare rarisimă. Dacă pasajul ăsta ar fi material,

- Dumneavoastră aveți copii? mă întreabă.

- Nu, spun. Nu am. Aş fi putut avea, dar mi-a fost întotdeauna frică de asta, de responsabilități. Sunt un laş.

- Dar o iubită aveți.

- Am avut.

- Şi?

- Şi m-a părăsit sau am părăsit-o, nu mai ştiu exact. Ne-am îndepărtat de la un moment dat încolo. Pur şi simplu. Parcă nu mai avem o limbă comună. Cuvintele noastre pluteau pe lângă noi ca nişte baloane de carnaval şi aerul din interiorul lor era călduț. Apoi am început să nu ne mai vedem. Pur şi simplu alunecam unul pe lângă celălalt ca peştii în acvariu.

- Ca mami şi tati, zice.

mi-ar fi teamă să oftez în preajma-i. Să nu-l sfărâm.

Capitolele compuse exclusiv din dialoguri, precum cel din care am extras fragmentul cu fetița peştilor, mi s-au părut excepționale. Personajele (aici CRC a găsit o hibă, căci în noapte nu există personaje, doar voci ale înstrăinării) apelează în miez de noapte numere aleatorii în încercarea de a se expatria. Providențial, la celălalt receptor cineva ascultă, chiar ascultă. Schimburile de replici sunt neprețuite. Deşi n-au nimic murdar, mi-au amintit de telefonul maselor pe care l-am descoperit în 2000, la puțină vreme după ce-am aterizat în Bucureşti. Uneori când ridicam receptorul şi sunam undeva/oriunde auzeam oameni glăsuind parcă din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, voci fade, întrerupte de țârâitul apelului, hârjâite. În fapt erau doar bucureşteni, mulţi bucureşteni care, nu ştiu cum, reuşeau să intre într-o rețea ce se suprapunea rețelei. Majoritatea vorbeau numai tâmpenii, porcoşenii pe care nu le mai auzisem niciodată, un soi de masturbare verbală (probabil nu numai) sau se înjurau înfiorător, în timp ce alții schimbau nestânjeniţi amabilități.

Încă un pasaj savuros, ia cuvântul directorul revistei “Mecanisme lirice”.

Totdeauna mi-au plăcut poemele de dragoste. Din păcate primim prea puține poeme de dragoste în ultima vreme. Toți scriu despre sex, despre singurătate, despre un eu “ultragiat”, gelatinos, crispat, îngenuncheat în ecoul propriilor gemete. E un fel de nevroză, cred. Desigur, sexul se vinde. Dar deja lumea e cam plictisită. Simt că ar vrea să regăsească puritatea, emoția, dragostea. Dar nu mai au nici curaj, nici încredere. De asta noi încurajăm poezia de dragoste. Să dăm curaj oamenilor. E o acțiune mai mult decât literară, cumva socială, umană. Nu credeți?

Nu cred, dom’ director. Vedeți dumneavoastră, eul ultragiat se naşte tocmai dintr-un poem de dragoste călcată de tramvai. E un cerc vicios.

Dac-ar fi să recomand cuiva anume NPL, aş recomanda-o celor ce se stresează inutil, adică celor ca mine. Cinismul îndulcit cu câte-o pastilă de gingăşie are efect tonic, îţi zdruncină cumva betoanele patriei, îți aminteşte că dincolo de lucrurile multe de care ai nevoie zilnic chei, iubire, pâine, cărți, demnitate, bani, soare, bancuri bune, curaj, minuni, ai nevoie de tine.

Şi fiindcă am primit cartea din mărinimia autorului, îmi pare absolut firesc s-o fac dar din dar celui/celei ce-şi doreşte s-o citească (eventuale taxe poştale incluse).

P.S. N-am putut să transfer aici toate bucăţile din NPL care mi-au plăcut. SD m-ar fi chemat în instanţă pentru furt intelectual.''

(partea luminoasa)